Foarte multi parinti (de fapt cam toti :)), sunt curiosi in ceea ce priveste activitatea din cabinetul de logopedie. Ce face copilul lor acolo?
Ei bine, nu e nici un secret. Despre prima intalnire cu logopedul am scris deja pe site. Sa vedem ce se intampla in continuare. In urma evaluarii logopedice va fi pus diagnosticul logopedic. Cel mai des intalnit este cel de dislalie (simpla sau polimorfa), adica este afectata pronuntia unuia sau a mai multor sunete. Copilul nu il pronunta corect, il omite, il inverseaza, il substituie. In formele grave, asemenea fenomene se pot produce si la nivelul cuvintelor. Se poate considera ca exista o dislalie simpla sau partiala, cand apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete, si alta generala sau polimorfa, cand sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor.
Urmeaza apoi crearea planului de interventie logopedica. Acest plan cuprinde informatii despre etapa programului terapeutic in care se afla copilul, activitati specifice fiecarei etape, precum si modalitatile de realizare ale acestora. El va va fi prezentat si detaliat de catre logoped.
Urmatorul pas consta in inceperea procesului de recuperare propriu-zis. Lungimea acestei etape variaza de la copil la copil. In medie, recuperarea unui sunet dureaza aproximativ 3 luni la copiii cu intelect normal( in functie de particularitatile copilului aceasta perioada poate fi mai lunga). Aceasta etapa este impartita in doua: terapia cu caracter general si cea cu caracter specific.
In cadrul terapiei cu caracter general are loc educarea miscarilor articulatorii (copilul va face exercitii de motricitate generala, precum si exercitii de mobilitate a fetei: umflarea-dezumflarea obrajilor, exercitii de mobilitate a limbii, pentru buze si obraji, pentru valul palatin) educarea respiratiei, educarea auzului fonematic. Toate aceste exercitii vor fi facute de catre copil sub forma unor jocuri amuzante. Aceasta etapa este doar pregatitoare, copilul isi dezvolta musculatura necesara emiterii sunetelor.
In terapia cu caracter specific se trece la pronuntarea corecta a sunetului (sunetelor) afectat(e). Copilul invata pozitionarea corecta a componentelor aparatului fono-articulator implicate in pronuntie, apoi se trece la pronuntarea sunetului in silabe, apoi in cuvinte si propozitii. In etapa de consolidare, copilul invata diferite poezii si ghicitori cu sunetul respectiv si se face diferentierea sunetului in cuvinte paronime.
In mare aceasta este "magia" facuta de logoped. Aveti incredere si mergeti la logoped :)