Asa cum am explicat intr-o alta postare, copiii invata limbajul atunci cand il aud mereu si mereu. In acea postare am vorbit despre cum sa folosesti strategii cum ar fi Vorbitul de unul singur, Vorbirea Paralela si Descrierile, pentru a-ti ajuta copilul sau bebelusul sa vorbeasca. Aceste strategii pot fi folosite cu copii care nu rostesc nici un cuvant, dar si cu cei care rostesc mai multe cuvinte. Acum voi vorbi despre alte strategii pe care le puteti folosi pentru a-l invata sau pentru a-i extinde limbajul receptiv sau expresiv al copilului. Aceste strategii pot fi aplicate la copiii care rostesc cateva cuvinte.
Extinderile – sunt atunci cand luati cuvintele pe care copilul le spune despre ceea ce vede sau face si le repetati in timp ce adaugati alte cuvinte lipsa. Facand acest lucru, repetati si extindeti limbajul copilului, fare sa il “corectati” direct. De exemplu, daca copilul vostru vede o minge rosie si spune “rosu”, voi puteti spune “Da, este o minge rosie!”. Sau daca copilul spune, “avion zboara”, voi puteti spune ceva de genul: “Da, avionul zboara!”. Poate fi de folos sa “subliniati” noile cuvinte spunandu-le pe un ton putin ridicat sau accentuat, iar uneori puteti chiar si repeta pentru a doua oara cuvintele.
Simplul fapt de a repeta enunturile copilului, nu numai ca ii confirma acestuia ca a fost auzit, ci il face constient de faptul ca “merita” repetat cuvantul si il incurajeaza sa il spuna inca o data (imediat sau mai tarziu).
Prelungirile – sunt similare extinderilor, dar vin cu ceva in plus. In prelungiri, nu doar repetati si extindeti limbajul copilului, dar veti adauga si noi informatii. De exemplu, daca copilul spune “Avion zboara”, voi puteti spune “Da avionul zboara! Avionul zboara repede.” Sau daca copilul spune “minge rosie” voi puteti spune “Da, ai o minge rosie! Mingea rosie este rotunda!”. Alt exemplu, daca copilul spune “catelus galben”, voi puteti spune “ Da, vezi un catelus galben! Catelusul galben este mic si pufos!”
Repetitiile – pot fi folosite la copiii care folosesc cuvinte simple, pentru a le asigura un model corect al pronuntiei. Pur si simplu repetati cu o pronuntie corecta, cuvantul pe care copilul il pronunta incorect. De exemplu, daca copilul spune “lece” in loc de “rece”, voi repetati cuvantul corect si subliniati sunetul “r” in cuvant.
Ca si vorbirea paralela si vorbitul de unul singur, aceste strategii pot fi folosite intr-un mod natural de unii, iar altii trebuie sa le invete. Asta e OK!
Cat de des ar trebui sa folosesc aceste strategii? La fel ca si in cealalta postare, nu vreti sa volositi aceste strategii cu FIECARE cuvant pe care copilul il rosteste. Trebuie sa gasiti un echilibru. Daca vi se pare ca atunci cand folositi aceste strategii este alterat ritmul conversatiei, atunci inseamna ca le folositi prea mult. :)